buna am o intrebare

persoana care detine servar cs , ma accepta sau caut alta parte ?

Cind intra pe forum o sa te accepte acum vezi ca nui nici pe skype nui

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
 

Tea acceptat cererea  

Poezie cu caracter programatic,
Testament figureaza, în mod
semnificativ, în fruntea întîiului volum
de versuri, Cuvinte potrivite, publicat
de Tudor Arghezi în 1927 fiind "ars
poetica" argheziana.
Poezia Testament sintetizeaza esenta
gândirii estetice argheziene. Ideea
fundamentala a poeziei este legatura
indisolubil, organica, statornicit între
poet si stramosii lui, "ramura
obscura", oameni simpli, "robi cu
saricile pline de osemintele varsate-n
mine". Fata de acestia T. Arghezi
considera ca are o datorie pe care
trebuie s-o duca la îndeplinire. De
aceea, dupa propria-i conceptie,
creatia sa trebuie înteleasa ca singura
zestre lasata urmasilor. Prima idee
esentiala este aceea, ca poetul a
înaltat prin arta sa cea dintâi
"treapta", si cea mai grea dupa un
lung trecut de truda si suferin al
generatiilor care l-au precedat.
Urmasii lui au datoria sa porneasca de
aici si sa urce cu nadejde cât mai sus,
sa împrastie definitiv întunericul în
care si-au dus existenta înaintasii lor.
Din "osemintele" si "cenusa din vatra"
a stramosilor poetul face un
"Dumnezeu de piatra", "Hotar înalt cu
doua lumi pe poale/ Pazind n piscul
datoriei tale". Într-un fel subtil, arta
poetului capata un nou mod de
militarism social în poezie, actul liric
fiind transformat într-o razbunare a
neferintelor strabunilor, caci în ea s-a
strâns veninul tuturor generatiilor
dinaintea lui. Verbul poetic se-ntoarce
acum ca un "bici", care "izbaveste-
ncet, pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei
tuturor". Finalul poeziei este edificator
în acest sens: "Robul a scris-o,
Domnul o citeste/ Fara a cunoaste ca-
n adâncul ei/ Zace mânia bunilor mei".
A doua idee esentiala a poeziei
este izvorul si natura artei, asa cum o
concepe T Arghezi. Mai întâi poetul
marturiseste foarte elocvent cum din
"graiul cu-ndemnuri pentru vite" al
strabunilor, s-au "ivit cuvinte
potrivite". Aceasta indica sursa
principala a limbajului sau poetic:
limbajul popular si familial al
truditorilor pe ogoare. Din acest "grai"
poetul selecteaza însa anumite
cuvinte, care raspund mai bine
conditiilor sale interioare si
nazuintelor lui artistice, sugerând un
mod anume de existenta: râpi, gropi
adânci pe brânci, sudoare, bici, vite,
plavani, ocara, sapa, sarici, rbdat,
durere, mânie, robi, adica lumea
saraciei si a suferintei, a vietii în
zdrente, sub blestemul mucegaiului, al
bubelor si al noroiului, al ocrii si al
biciului.
Poetul "framânta" însa îndelung
aceste cuvinte "mii de saptamâni",
fapt care corespunde unuia dintre
principalele sale principii în procesul
creatiei: travaliul artistic intens si
îndelungat, transfigurându-le si
conferindu-le valori estetice inedite.
Una din problemele artistice
importante în gândirea poetului o
constituie, în aceasta poezie, estetica
urâtului. Poetul recurge, pentru prima
data în lirica româneasca, la "zdrente"
din care face "muguri si coroane", iar
din "bube", "mucegaiuri si noroi", isc
"frumuseti si preturi noi". Pentru
aceasta T. Arghezi promoveaza ideea
ca în arta nu exista subiect urât sau
frumos, ca în arta urâtul nu are nici un
sens, ci numai exprimarea artistica
gresita poate genera urâtul, numai
tehnica artistica urâta sau lipsa de
talent pot duce la realizarea unei
opere literare inestetice.
În antiteza cu aceasta zona lexicala
în care sunt surprinsi termeni ce
dezvaluie o realitate sociala mizer,
cuvinte din "graiul" cu îndemnuri
pentru vite al poporului, se
configureaza o alta zona lingvistica în
poezie, de data aceasta constituita din
cuvinte care sugereaza domeniul
artei, adica al lumii create prin
transfigurarea materiei primare si
ridicarea ei la o înalta treapta artistica:
icoane, muguri, coroane, miere,
vioara, frumuseti, preuri noi, etc.
Cuvintele încarcate de mari potente
stilistice si capacitati de plasticizare, cu
un mare coeficient de materialitate,
de concretee sunt parca dltuite în
piatra, parca scapara prin alaturarea
lor în versuri.
Esenta tehnicii artistice argheziene
consta în îmbinarea traditiei cu
inovatia, a "slovei de foc", cea
inspirata cu "slova faurita", cea
îndelung muncita.
În poezia Testament abunda
expresiile figurate, care nuanteaza si
sporesc puterea de evocare a
imaginilor, potentînd considerabil
realitatea prezentata. Multimea de
metafore si simboluri fac ca poezia sa
dobândeasca mari reliefuri artistice
["seara razvratita care vine", "cartea
mea fiule-i o treapta", "si leagane
urmasilor stapâni", "Le-am prefacut în
versuri si-n icoane"]. Mentionam de
asemenea si asocierile inedite de
cuvinte, ca în epitetele: "nume
adunat", "seara razvratita", "biciul
rabdat" precum si unele comparatii
care releva aceeasi sfera de viata a
îndeletnicirilor aspre: "Ca fierul cald
îmbratisat în cleste".
DOW